ACORD DE CONFIDENȚIALITATE PRIVIND PROTECȚIA DATELOR
- Context Legal
Parlamentul European și Consiliul au adoptat, în data de 27 aprilie 2016, Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).
Regulamentul (UE) 2016/679 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii L119 din 4 mai 2016, iar prevederile lui vor fi direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 25 mai 2018.
Regulamentul (UE) 2016/679 impune un set unic de reguli în materia protecţiei datelor cu caracter personal, înlocuind Directiva 95/46/CE și, implicit, prevederile Legii nr. 677/2001.
- Informatii generale
Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă una dintre preocupările principale ale paginii web www.jetstructures.com în calitate de operator de date.
Acest document are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării portalului web.
A. Categoriile de date cu caracter personal prelucrate.
A) Dacă sunteți utilizator al paginii web, acest site va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal, cum ar fi nume şi prenume, telefon, adresa de e-mail, și datele referitoare la modul în care utilizați pagina web.
B) Dacă sunteți vizitator al paginii web, aceasta va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pe care le furnizați în mod direct în contextul utilizării site-ului, cum ar fi datele pe care le furnizați în cadrul secțiunii de contact / formular de contact, în măsura în care ne contactați în acest fel.
- Scopurile şi temeiurile prelucrării
A. Dacă sunteți utilizator al paginii web, acest portal prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal astfel:
- pentru desfășurarea relației contractuale dintre dumneavoastră şi https://www.jetstructures.com.
Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră în acest scop are la bază contractul încheiat între dumneavoastră și https://www.jetstructures.com. Furnizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal este necesară pentru executarea acestui contract. Refuzul furnizării datelor poate avea drept consecință imposibilitatea derulării raporturilor contractuale dintre dumneavoastră și https://www.jetstructures.com.
- pentru îndeplinirea obligațiilor legale care incumbă paginii web, în contextul serviciilor prestate prin intermediul site-ului, inclusiv a obligațiilor în materie fiscală, precum și în materie de arhivare.
Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop este necesară în baza unor obligații legale. Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este necesară. Refuzul furnizării datelor poate avea drept consecință imposibilitatea paginii web https://www.jetstructures.com de a respecta obligațiile legale care îi revin și deci în imposibilitatea de a vă oferi serviciile prin intermediul site-ului.
- în scopul efectuării diverselor analize, raportări privind modul de funcționare a paginii web, realizarea de profiluri de preferinţe de consum, în principal, în vederea îmbunătăţiri experienței oferite pe site.
Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază interesul legitim al https://www.jetstructures.com de a îmbunătății permanent experiența clienților pe site.
Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării datelor pentru acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
B. Dacă sunteți vizitator al paginii web, aceasta prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal astfel:
- pentru rezolvarea plângerilor, reclamaţiilor şi pentru a monitoriza traficul și a îmbunătăţii experiența dumneavoastră oferită de site.
Temei: Prelucrarea datelor dumneavoastră pentru acest scop are la bază interesul legitim al https://www.jetstructures.com de a asigura funcționarea corectă a paginii web, precum și pentru a îmbunătății permanent experiența vizitatorilor aplicației, inclusiv prin soluționarea diferitelor comentarii, întrebări sau reclamații.
Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării datelor pentru acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.
- Durata pentru care vă prelucrăm datele
Ca principiu, https://www.jetstructures.com va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal atât cât este necesar pentru realizarea scopurilor de prelucrare menționate mai sus.
În cazul în care sunteți client, vom prelucra datele dumneavoastră pe întreaga durată a raporturilor contractuale și ulterior conform obligaţiilor legale care revin în sarcina https://www.jetstructures.com.
- Dezvăluirea datelor cu caracter personal
Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, https://www.jetstructures.com poate dezvălui datele dumneavoastră către parteneri, către terțe persoane sau entități care sprijină https://www.jetstructures.com în desfășurarea activității (de exemplu firme, furnizori de servicii IT), ori către autoritățile publice centrale/locale, în următoarele cazuri exemplificativ enumerate:
- pentru administrarea paginii web;
- în situațiile în care această comunicare ar fi necesară pentru atribuirea de premii sau alte facilități persoanelor vizate, obținute ca urmare a participării lor la diverse campanii promoționale organizate de către https://www.jetstructures.com prin intermediul paginii web;
- pentru menținerea, personalizarea și îmbunătățirea paginii web și a serviciilor derulate prin intermediul ei;
- pentru efectuarea analizei datelor, testarea și cercetarea, monitorizarea tendințelor de utilizare și activitate, dezvoltarea caracteristicilor de siguranță;
- atunci când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege etc.
- Transferul datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal furnizate către https://www.jetstructures.com pot fi transferate către state din Uniunea Europeană dar și către state din afara UE, însă în acest din urma caz trebuie menționate statele și care sunt garanțiile pentru protecția datelor în contextul transferului.
- Drepturile de care beneficiați
În condițiile prevăzute de legislația în materia prelucrării datelor cu caracter personal, în calitate de persoane vizate, beneficiați de următoarele drepturi:
- dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitățile de prelucrare efectuate de către https://www.jetstructures.com, conform celor descrise în prezentul document;
- dreptul de acces la date, respectiv dreptul de a obține confirmarea din partea https://www.jetstructures.com cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii privind activitățile de prelucrare precum modalitatea în care sunt prelucrate datele, scopul în care se face prelucrarea, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, etc;
- dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține corectarea, fără întârzieri justificate, de către https://www.jetstructures.com a datelor cu caracter personal inexacte/ nejustificate, precum și completarea datelor incomplete; Rectificarea/ completarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate.
- dreptul la ștergerea datelor, fără întârzieri nejustificate, („dreptul de a fi uitat”), în cazul in care se aplică unul dintre următoarele motive:
- acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
- în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;
- în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
- datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale conform dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența căruia se află operatorul.
Este posibil ca, în urma solicitării de ștergere a datelor, https://www.jetstructures.com să anonimizeze aceste date (lipsindu-le astfel de caracterul personal) și să continue în aceste condiții prelucrarea pentru scopuri statistice;
- dreptul la restricționarea prelucrării în măsura în care :
- persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor;
- prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
- operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau
- persoana vizată s-a opus prelucrării (altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
- dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date să fie transmise de către https://www.jetstructures.com către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;
- dreptul la opoziție – în ceea ce privește activitățile de prelucrare se poate exercita prin transmiterea unei solicitări conform celor indicate mai jos; în orice moment, din motive legate de situația particulară în care se află persoana vizată, ca datele care o vizează să fie prelucrate în temeiul interesului legitim al https://www.jetstructures.com sau în temeiul interesului public, cu excepția cazurilor în care https://www.jetstructures.com poate demonstra că are motive legitime și imperioase care justifică prelucarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
- dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, respectiv dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activități de prelucrare automate, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;
- dreptul de a vă adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.
Pentru orice întrebări suplimentare cu privire la modul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate și pentru a vă exercita drepturile menționate mai sus, vă rugăm să vă adresați conducerii paginii web: https://www.jetstructures.com.